Îmi amintesc aceleaşi şoapte
Se aude în depărtare un tren albastru şuierând
Îl ascult cu mirare
Nu pot să dau vina pe mine
N-am timp să mai sper
Nu pot să mint că totul e bine
Nu ştiu ce vreau
Doar vreau să uit ?
Vreau să strig ?
Totu-i minciună
Totu-i absurd şi la fel
Nu e nimeni să înţeleagă ce e în inma mea
Camera îmbrăcată în alb va fi prea mică
Iar cerul gri va fi prea infinit
Sufletul va fi sfâşiat în mii de bucăţi
Nu cer mult,doar du-mă aiurea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu